Check this out

Asociația ProPrevenire – Eveniment de prevenire a înșelăciunilor online

Asociația ProPrevenire a organizat, cu ajutorul Institutului de Cercetare și Prevenire a Criminalității și al Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, un eveniment tip prezentare cu tematica Prevenirea înșelăciunilor din mediul online. Evenimentul a avut loc pe 14 noiembrie, în Complexul Colina din Cluj, la Secția IV de Poliție.

Despre ce s-a vorbit?

Ce sunt înșelăciunile online

Metode prin care atacatorul manipulează oamenii pentru a obține informații personale, bani sau alte tipuri de beneficiiprin intermediul internetului. Acestea implică adesea tehnici de inginerie socială și pot lua diverse forme, cum ar fi e-mailuri, mesaje text, apeluri telefonice sau chiar site-uri web false.

Ce este ingineria socială

Reprezintă una dintre cele mai eficiente și mai des utilizate tactici de către atacatorii cibenetici. Spre deosebire de atacurile tehnice care vizează vulnerabilitățile sistemelor informatice, ingineria socială explorează vulnerabilitățile umane, precum încrederea, curiozitatea sau dorința de a ajuta.

Această tactică este atât de eficientă din cauza factorului uman. Chiar și cele mai sofisticate sisteme de protecție pot fi compromise dacă un angajat este manipulat să divulge informații confidențiale.

Cum se manifestă ingineria socială în atacurile cibernetice

Phishing – Este cea mai cunoscută tehnică, implicând trimiterea de e-mailuri false care imită comunicări de la instituții financiare, companii sau persoane cunoscute.

Vishing – Atacatorii folosesc apeluri telefonice pentru a obține informații confidențiale sau pentru a îndruma victimele să instaleze un software compromis.

Smishing – Similar cu phishing-ul, dar atacurile se manifestă prin mesaje text.

Care sunt consecințele atacurilor bazate pe ingineria socială

Pierderi financiare – Fraudele bancare, furtul de identitate și alte infracțiuni cibernetice pot cauza pierderi financiare semnificative.

Daune de reputație – Companiile care suferă atacuri de inginerie socială pot avea de suferit în ceea ce privește reputația.

Disrupție operațională – Atacurile pot duce la întreruperea activității normale a unei companii, ducând la pierderi de productivitate.

Invitați

Evenimentul a adus împreună experți din domeniul financiar-bancar și specialiști în prevenirea criminalității informatice. Cei șase invitați care au vorbit despre înșelăciunile online au fost:

Comisar Șef de Poliție Nicoleta Apolozan

Comisar, Șef de Poliție Sorin Stănică

Președite Asociația ProPrevenire – Eliza Negoi

Comisar, Șef de Poliție Raluca Seucan – director Intitutul pentru Cercetarea și Prevenirea Criminalității

Simion Alin Anca – directorul general al Băncii Transilvania Cluj

Subcomisar de Poliție Alexandru Ciontescu – Serviciul de Investigații Criminale (IPJ Cluj)

Asociația ProPrevenire

Asociația ProPrevenire este o organizație dedicată siguranței digitale pentru persoane de toate vârstele, care susține că fiecare dintre noi merită să se bucure de tehnologie într-un mod sigur și responsabil. Această asociație se ocupă cu educarea cibernetică a tuturor copiilor, adoleșcenților, părinților și bătrânilor și transformarea tehnologiei într-un spațiu sigur pentru toată lumea.

ProPrevenire oferă materiale educative adaptate tuturor. Aceștia oferă ghiduri practice despre navigarea online în siguranță, protecția datelor și identificarea pericolelor digitale, chiar și benzi desenate pentru copii unde se explică acest fenomen.


Beneficiile voluntariatului

Beneficiile voluntariatului Voluntariatul este una dintre cele mai semnificative activități extracurriculare pe care un student…

Read More

Categories

Evenimente

No responses yet

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *