Check this out

În culisele Galei Tineretului Clujean – La o poveste cu Rareș

Pe 26 noiembrie 2024, Casa de Cultură a Studenților „Dumitru Fărcaș” din Cluj-Napoca a găzduit cea de-a VIII-a ediție a Galei Tineretului Clujean. Sub tematica „Stories”, evenimentul organizat de Federația Tinerilor din Cluj (FTC) a premiat cele mai inovatoare și valoroase proiecte desfășurate de tinerii voluntari din județ. Cu un număr record de 145 de proiecte înscrise în 11 categorii, Gala și-a reafirmat rolul de catalizator al inițiativelor dedicate comunității.

Evenimentul a reunit peste 4.000 de participanți implicați direct, 79 de ONG-uri și un buget cumulat al proiectelor de peste 7 milioane de lei. Astfel, am stat de vorbă cu studentul Rareș Cotoi, implicat activ în organizarea evenimentului, care ne-a oferit o imagine din culisele galei și a procesului de organizare.

Rareș povestește cu entuziasm despre momentul în care a descoperit Gala Tineretului Clujean. S-a implicat în activități de voluntariat prin Consiliul Elevilor din Cluj, iar prima sa experiență cu gala a fost înscrierea unor proiecte la această competiție încă din liceu. Energia evenimentului și atmosfera festivă l-au inspirat, determinându-l să se alăture Federației Tinerilor din Cluj în 2023. „Totul a venit natural”, spune el, „pentru că știam că vreau să fiu parte din ceva mai mare.”

În ediția din 2024, a avut o responsabilitate majoră, și anume coordonarea concursului. A gestionat cu atenție procesul de jurizare, centralizarea punctajelor și stabilirea clasamentelor pentru fiecare categorie. Deși pare o sarcină tehnică, acesta subliniază că experiența i-a oferit o perspectivă unică asupra diversității proiectelor înscrise. „Fiecare proiect are o poveste, iar responsabilitatea mea a fost să mă asigur că procesul de evaluare este corect și transparent.”

Deși timpul dedicat galei a fost semnificativ, tânărul a reușit să îmbine această activitate cu studiile printr-o planificare riguroasă. „Studiile sunt o prioritate”, afirmă el, „dar voluntariatul îți oferă un set de abilități pe care nu le poți dobândi doar din cărți.”, considerând că disciplina și prioritizarea sunt cheile succesului în gestionarea multiplelor responsabilități.

Pentru Rareș, unul dintre cele mai importante aspecte ale voluntariatului este legat de oamenii pe care îi întâlnește. „Colaborarea cu ceilalți voluntari a fost una excelentă. Faptul că am mai lucrat împreună la alte proiecte a făcut totul mai ușor”, explică el. În plus, legăturile pe care le-a format în cadrul echipei au avut un impact pozitiv asupra lui, atât personal, cât și profesional.

Importanța evenimentului pentru comunitate

Gala Tineretului Clujean este considerată un pilon al comunității de voluntariat din Cluj. Evenimentul nu doar că recunoaște eforturile tinerilor, dar încurajează și dezvoltarea unor inițiative noi. „Este o platformă care aduce împreună organizații studențești, tineri și autorități locale pentru a colabora și a dezvolta proiecte cu un impact real.”

Un mesaj pentru ceilalți tineri

Când vine vorba de sfaturi pentru studenții care iau în considerare voluntariatul, Rareș este clar: „Nu stați pe gânduri! Voluntariatul este o experiență unică, care îți oferă nu doar prietenii, ci și abilități valoroase pentru viitor.”

Fotografii: Rareș Cotoi, Federația Tinerilor din Cluj


Categories

Povești

No responses yet

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *